AlmaCalma: simplitate și liniște în inima satului Alma Vii

O casă săsească din 1850, restaurată responsabil. Un refugiu de simplitate și liniște în inima Transilvaniei, gândit special pentru iubitorii de slow living.

Restaurarea trecutului pentru liniștea viitorului

Aici, la Alma Vii, am avut de la început senzația că timpul trece puțin altfel. Simți cum se ridică soarele peste grădină și îți este de ajuns ca să-ți așezi restul zilei. Poate că au rămas aici orele acelea din copilărie, mai lungi decât toate cele trăite mai târziu. Într-un sat săsesc unde graba nu prea reușește să prindă rădăcini, am înțeles că luxul adevărat nu are legătură cu lucrurile strălucitoare, ci cu acea rară capacitate a unui spațiu de a te face să simți că timpul nu mai fuge. Că te lasă, blând, să respiri liniștit și, dacă vrei, să nu faci nimic.

Casa, așa cum am văzut-o la prima noastră vizită în Alma Vii.

O gospodărie săsească de la 1850 și drumul restaurării responsabile

Când am preluat această gospodărie, nu ne-am propus să o transformăm în ceva total diferit. Nici măcar nu am vrut să îndreptăm ziduri sau să căutăm unghiuri perfecte. Mai degrabă am sperat într-o recuperare a sufletului casei. Am ales, îndrumați de oamenii potriviți, drumul plin de lecții al restaurării responsabile, acceptând limitele și rigoarea pe care le cere respectul față de patrimoniul din Transilvania. Am lucrat, din fericire, alături de un arhitect și de meșteri locali care știu „să asculte” o casă veche.

Am folosit tinci și var, lemn recuperat și cărămidă veche, onorând imperfecțiunile nobile ale materialelor care au traversat generații. Pentru noi, acest proces nu a fost un exercițiu de design, ci unul de continuitate: casa nu trebuia să pară nouă, ci să-și ducă mai departe, sănătoasă, viața ei lungă, așezată firesc în arhitectura vernaculară a satului.

Tihna unui spațiu care nu cere nimic

Ce vedem noi în AlmaCalma? Bucuria simplă de a locui într-o casă adevărată, dintr-un sat viu, care își vede de cursul lui fără să joace roluri pentru turiști. Aici, prețioasă este liniștea plină de sunete, specifică naturii bogate și curate, care te transformă ușor, îți limpezește mintea, îți odihnește corpul, îți umple sufletul de lumină.

Se pare că aici intri, chiar și fără să îți dai seama, într-un dialog discret cu elementele oferite de natură: asprimea pietrei, căldura lemnului vechi, răcoarea varului, firescul bumbacului și al inului. Iarna, focul din șemineu încălzește camerele apărate de ziduri groase și te simți ca într-un cocon. Vara, casa te învăluie într-o răcoare plăcută, care te face să dormi bine. Iar când noaptea se așterne peste Alma Vii, absența poluării luminoase îți dezvăluie splendoarea cerului înstelat, o priveliște pe care puține locuri din Europa o mai pot oferi astăzi.

Un refugiu pentru minți creative

Am gândit AlmaCalma pentru cei care caută liniște și sens, nu divertisment. Pentru oameni care apreciază arhitectura și arta, detaliile, lucrurile care îmbătrânesc frumos. Pentru scriitori, artiști, cupluri în căutarea reconectării sau profesioniști care au nevoie de un cadru de concentrare și regenerare.

Aici nu vii să bifezi o vacanță,
ci să locuiești pentru câteva zile într-un ritm care, poate, ți-a lipsit mult timp.
La AlmaCalma, simplitatea nu este un concept estetic,
ci felul firesc al locului, ca florile care cresc singure pe dealurile din jur.

Fotografii: Cromatica Photography

Mai multe povești din jurnal

Dacă gândurile noastre se întâlnesc câteodată,

poate ar trebui să ne întâlnim și noi.

Scroll to Top

Distribuie articol

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

SHARE THIS STORY

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email