OAZĂ DE PACE
Cea mai mare cameră a casei, „camera bună”, gândită dintotdeauna pentru primirea oaspeților. Ferestrele originale încadrează priveliști spre biserica fortificată și spre grădină. Grinzile masive de stejar, materialele naturale, covoarele tradiționale și șemineul cu cahle de Mediaș creează un spațiu cald, simplu și elegant. O oază de pace.


