Hausgeistul din lemn care veghează AlmaCalma
Când stai la AlmaCalma, descoperă Visătorul (zis și Sfințișorul). Nimeni nu îi știe vârsta exactă și nici toate locurile pe unde a fost. Dar poveștile nu au nevoie de precizie.
Așadar, a fost odată. Târziu în secolul XVIII, un meșter de biserică din Transilvania, care făcea și figurile pentru strane săsești, încălzea în mâinile lui aspre o bucată de lemn de stejar. Încerca parcă să ghicească dacă în ea este spiritul puternic pe care i se ceruse să îl aducă la casa cea nouă din sat. Fără grabă și citind semne doar de el știute, a decis că lemnul era cel potrivit. A sculptat, așa cum îi plăcea lui, un chip cu trăsături fine, ca de sculptură medievală monastică. Nici masculin, nici feminin. Atemporal. Cu păr lung și cu o expresie calmă, meditativă, reținută. O figură simbolică pe care lemnul și dalta o lăsau să iasă încet la iveală, nu un portret inspirat de oamenii pe care meșterul îi văzuse vreodată.
Și meșterul, cu liniște și conștiință curată, a mers chiar el în casa acelor oameni importanți, care l-au poftit în camera bună, cea mai frumoasă și mai ordonată dintre toate. A prins acolo cu grijă bucata de lemn sculptată sub o grindă. Apoi a atins-o ușurel, fără să spună nimănui la ce se gândea. Poate era mulțumit de lucrul făcut, poate își lua rămas bun sau poate lăsa casa în grija acelui spirit tăcut: bunul Hausgeist.
Pe atunci, ca și acum poate în Transilvania, casele erau spații aproape sacre. Și faptele, și cuvintele, și obiectele, și obiceiurile casei se supuneau unor reguli și unor credințe. Astfel de capete umane sculptate în casă nu erau atât pentru frumusețe, cât pentru protecție, ele ferind casa de rău, sub orice formă s-ar fi arătat el – foc, boală, nenoroc. De aceea, meșterul din mâna căruia ieșeau, trebuia nu doar să sculpteze, dar și să simtă.
Este un mister ce a simțit meșterul care a scos chipul Visătorului din bucata de stejar. Dar pare că atât de delicat l-a adus dalta lui dintr-o lume nevăzută în una văzută, încât nici nu l-a trezit pe de-a-ntregul: ochii Visătorului sunt pe jumătate închiși, ca și când privirea lui ar fi și spre afară, și spre sine. Și spre vis, și spre realitate.
Desigur, nu chiar întâmplarea a adus Visătorul la AlmaCalma. Căutați-l și priviți-l în ochi. Veți simți poate cum protejează casa nu prin vigilență, ci prin calm. Și cum pe urmă și privirea voastră asupra lumii se schimbă puțin. Că de nu ar fi, nu s-ar povesti.
